ForPerspective
Călătorim alături de semenii noștri pe calea evoluției personale, pentru ca împreună să avem ocazia de a trăi experiența unei vieți împlinite pe care ne-o putem crea.
Ce este For Perspective?
O “arcă” ce călătorește prin spațiul mental și universul informational. Are la bord o echipă de oameni care își dedică timpul creației cu scopul de a păstra oamenii pe o cale a creșterii colective. Cristalizăm informație și creăm cunoaștere, folosind adevărul obiectiv pentru a ne orienta în această călătorie.

Viziunea ForPerspective
Vedem călătoria individului pe drumul cunoașterii de sine. Un loc cu completă libertate de a fi sincer cu tine însuți, exprimând acea unicitate pe deplin. O vreme în care oamenii văd imaginea de ansamblu, și în care fac tot posibilul să fie cea mai bună versiune a lor, astfel încât să poată contribui benefic într-un anume fel pentru întreaga civilizație.
Misiune
Am ales să ne creăm viitorul explorând și învățând din lumea dimprejurul nostru. Prin transformarea cercetării în autodescoperire. În ceea ce aduce la suprafață unicitatea sinelui. Valorificăm relații durabile și demne de încredere folosind povestea și jocul ca un mijloc de luminare și conectare cu oamenii.
Descoperă în momentul potrivit
Eseuri, poezii, scrisori, povești, etc. Pe scurt, lucrurile din care omenirea învață de mii de ani.
Lucrări create pentru a oferi cea mai înaltă viziune cu un praf de artă și un sâmbure de speranță
Conținut cu subiect clar și la obiect, creat pentru a inspira deschidere acțiune și schimbare.
Alătură-te comunității
Cunoaște oameni reali, ca tine, cu abilități și experiențe de împărtășit din care putem învăța.
Găsește perspective noi la situațiile tale unice alături de oameni de încredere.
Ieși din zona de confort și experimentează suportul unei comunități dedicată creșterii personale.
Observă - Învață - Acționează!
Analizează situația cât de limpede posibil, învață cât de mult poți și apoi mai fă un pas. Repetă, repetă, repetă...
Ținta
Ne concentrăm pe descoperirea de sine. Folosim limbajul și cunoașterea pentru a arăta publicului o cale diferită. Creăm lucrari de tip artistic, instrumente, structuri și proiecții. Le oferim prin texte, discuții, arta vizuala, workshop-uri și multe altele.
Harta For Perspective
Rareori călătoria este o linie dreaptă, totuși harta unei comorieste făcută să te inspire să pornești la drum
Minunare
Explorare de dragul explorării, fără o direcție stabilă. Putem ajunge oriunde și găsi orice.

Aspiră către înalt
Activități cu însemnătate și valoroase
Adevăr pe termen lung
Integritate
Echipa
Să facem cunoștință, noi suntem ForPerspective
Fiecare dintre noi are o poveste de spus și o experiență de împărtășit. Noi ajutăm oamenii să-și limpezească perspectiva prin îmbunătățirea capacității de a învăța și prin a-și pune în practică valorile și abilitățile.
Evenimente pentru oameni conștienți
Cu toții beneficiem de timpul petrecut împreună, ce ar fi dacă am profita de acest timp la maxim.Felicitări, ai ajuns la final
Sincere Mulțumiri
Credem în viziunea noastră, în puterea și potențialul ei. Suntem pregătiți să lucrăm pentru a o face să crească. Ne place să credem că alții vor crede în această viziune. Dacă ai decis să oferi acestei viziuni o șansă, să te bucuri de creațiile noastre și tot ceea ce oferim, îți transmitem sincere mulțumiri.









