Să răzbați cu șinele milioanele de fire, strânse pe cer, înghesuite, ca celulele din tine. Ca electronii, claie peste grămadă, în sorii dimineții, doar infinitul veghează. Valuri, traversate de secunde și apă, lovesc puternic în a mea viață, mă îmbată cu nuanțe lumești, menite unui eșec biped. Bleumarinul, înghite tot, chiar și-o plajă de foc, legământul nu este de frânt, nici dacă soarele ar cădea pe pământ. La 21 am realizat, Timpul se scurge, precis și exact, proiecțiile numite visuri, dispar și apar odată cu anotimpul. N-am făcut legătură de verighetă, cu destinul, am evitat, după un veac, orice carne de om, miroase a rahat. Totuși, în trăinicia mea ai să găsești, un clandestin, rămas fără povești, blocat la marginea existenței, și eliberat de suflet, trăiește în cap, i se spune certitudine.
